Nu am mai fost de aproape 22 de ani aici Am tot incercat cateva saptamani la rand sa urc, dar ploaia nu ne-a lasat. Pana la urma tot pe vreme umeda am ajuns si din cauza ei prin Poiana Pelegii pe un drum forestier vechi si inca de basm. Lacul Bucura a fost altfel decat mi-l aminteam din calatoria din copilarie cu tatal si fratele meu (pe care din pacate nu cred ca am apreciat-o suficient de bine la timpul ei...sapte zile de august pline de peripetii in Retezat).
Acum a fost multa liniste si...vulpea. O stiam deja din fotografiile altora si a fost intocmai: mititica, cu ochi spalaciti, curajoasa, cu un canin cariat si o capusa mare intr-o ureche, cerea mancare continuu. Cand nu m-ai putea manca, pleca cu ea intre dinti si apoi se intorcea si o lua de la capat. Nu refuza nimic: nici macar pate-ul din soia sau ciocolata.
Nu m-am lamurit daca este vulpita sau vulpoi dar parea sa se simta destul de singur(a)...
Foto: Floriana Boghez
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu