sâmbătă, 1 octombrie 2016

Valea Mija Mare

De multi ani imi doream sa ajung la lacul Mija pe drumul ce pleaca din valea Jietului. Anul acesta, la inceputul lui septembrie, am reusit. Pentru ca am gasit putine detalii despre aceasta ruta, am facut o descriere scurta a ei, poate va fi cu folos altora sau chiar si mie cand voi reveni.

Traseul incepe la cabana Mija, este semnalizat cu un triunghi rosu, dar fara nicio alta informatie: nici unde se duce si nici cat dureaza.

Drumul forestier de peste 3 km este umblat doar in primii 500 metri, desi este blocat cu pietre chiar in prima lui portiune. Traverseaza apa de patru ori, dar imediat dupa prima serpentina devine mai mult o poteca din cauza arbustilor crescuti in ultimii ani si a stancilor pravalite din munte. Cred ca dupa o jumatate de ora dispar triunghiurile rosii si se vede o poteca in stanga care urmeaza cursul raului. Drumul merge mai departe spre dreapta si chiar nu stiu ce se intampla cu el de aici incolo.

Poteca pleaca spre stanga prin padure de-a lungul apei. Intai padure de foioase, apoi de brad. Traverseaza mai multe paraie, asa ca apa de baut nu este o problema pe traseu.

Cascada de pe valea Mija Mare poate fi admirata destul de usor, chiar daca poteca nu trece pe langa ea. Se afla acolo unde traseul schimba directia si nu mai urmeaza fidel cursul apei, incepand sa urce usor spre dreapta. Langa un brad falnic curatat de scoarta de ciocanitori, se zareste o carare in stanga care coboara pana la apa inspumata. Sunt multe balarii dar se poate ajunge chiar langa cascada. Are doar cativa metri inaltime dar tot o bucurie este.

Apoi poteca se cam desparte de apa si incepe sa urce. Noi am urmarit drumul presarat cu mizerie de oi si am cam gresit si noi ca si ciobanii, nimerind intre jnepeni. Se vede ca a fost cam greu pentru turma de oi sa se trezeasca in jnepenis. Ciobanii au croit carare, la inceputul verii, cu topoarele dar nu este una comoda. Pana la urma, dupa ceva zgarieturi si injuraturi, iesim mai sus la poteca principala. Aceasta merge pe curba de nivel o suta de metri si apoi coboara iar la apa. Aici se intalnesc doua vai. Apucam pe cea din dreapta, desi probabil cea din stanga este mai directa si duce fix la lac. Cea din dreapta pare mai putin abrupta si mai putin monotona, cu trepte de morena, ceva bujori de toamna si caderi de apa mai spectaculoase. Iesim chiar in marcajul cu punct galben care ne conduce la lac dupa 3 ore de mers. Aici multa liniste, apa destul de scazuta, din pacate fara capre negre si fara marmote. Caldarea stramta lasa putine posibilitati de loc de cort in cazul in care va fi vreodata nevoie.

Coborarea o facem de data aceasta pe paraul care pleaca direct din lacul Mija si mergem pana la punctul unde poteca o coteste spre stanga prin jneapan. De data aceasta nimerim varianta corecta si parcurgem inca o data drumul cunoscut pana la cabana Mija si asfalt.











Text: Floriana Boghez
Foto: Floriana Boghez

04/09/2016

Un comentariu:

Jessica spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.